Strawberries, cherries and an angel's kiss in spring,

 My summer wine is really made from all these things... 

 Tot ascult melodia asta de vreo câteva zile, deși nu m-am îmbătat nici cu summer wine, nici cu apă rece, una din chestiile la care mă pricep cel mai bine de altfel, de căpșuni abia dacă m-am atins, cireșele nu s-au copt, treaba cu kisses mi se pare la fel de ireală că aia cu îngerii în acest moment, dar frate, e o primăvară pe aici, ceva așa de nu pot să vă povestesc, au înnebunit salcâmii, socul, toate păsările și toți elevii mei, așa primăvară cu spume n-am mai văzut de mult, totul e așa verde și roz și galben și roșu (au apărut macii) că te ia cu amețeală și nu mai știi unde să te uiți.

 Și am cam avut unde să mă uit, am stat o groază pe afară zilele astea, după escapada de la Roisey de weekendul trecut săptămâna asta am muncit așa pe repede înainte, nici nu știu cine avea mai puțin chef, io sau copchiii, ne-am târât cu chiu cu vai până vineri când tanananam, a fost liber!!!! Da, iarăși, că doar cum o să sărbătorim capitularea Germaniei în '45 dacă nu stând acasă și dormind până târziu? Vorbă să fie, tot la șapte m-am trezit, veneau oamenii ăia să-mi livreze mașina de spălat și doar nu credeți că io mă învrednicisem să fac curat în baie de joi seară.

 A fost așa o săptămână bună că nici nu am ce să scriu pe blog, cu plozii am fost mega relaxată și răbdătoare, când au mai întrecut măsura i-am spart din două vorbe și zâmbind, deci s-au potolit imediat, am gătit, ieri pui cu lapte de cocos, curry verde, ardei și broccoli, azi prăjitură de ciocolată de-aia mega bună de care știu io să fac, de-aia de care a mâncat ăla-căruia-nu-i-mai-pomenim-numele pana i s-a făcut rău anu trecut când a fost ziua lu sor-mea. Am făcut prăjitură din aia orgasmică ziceam pentru picnicul de azi, am făcut o drumeție de 10 km cu Sylvie, Mickael și Alex, mă iertați dacă-s incoerentă, m-a bătut soarele în cap și m-am amețit de la supradoza de natură explodată, am mers și am tot mers, tot câte 10 km zilele astea, these legs are made for walking and that's just what they'll do, știu că era cu boots da io mi-am scos la înaintare adidașii roz (oh yes, beibi, ROZ!!) și nu mă mai opresc, fundul meu e într-o continuă uimire, ''ce-mi faci, femeie, treci înapoi pe canapea'' și io nu și nu, hai la plimbare că n-ai văzut, natura asta parcă umblă-n fundul gol, nu putem să ratăm așa ceva.

 Așa, ca să ne potolim cu elucubrațiile porno-naturiste, vă mai spun pe scurt că mai fac traduceri pentru englezul ăla, în fiecare seară un text micuț despre Portugalia, am terminat cu Lisabona și Tavira, mă așteaptă un purcoi de chestii despre Porto. Alte proiecte n-am mai căutat, traducerile astea sunt ușoare și tipul ăsta așa de drăguț când îmi scrie că mai am puțin și-l întreb dacă nu vrea să dăm o tură pe la Lisabona vara asta. Hahaha da, știu, chiar și pentru mine ar fi cam mult chestia asta, deși știm cu toții câte taNpenii am făcut eu cu și pentru bărbați. Dar vorba lui La Rochefoucauld (da, bă, ne-am dat dreacului, știu), qui viț sans folie n'est pas si sage qu'il croit, vă descurcați voi cu traducerea, io trebuie să traduc ceva  despre ce să faci cinci zile la Porto, v-am pupat, pa, vorbim curând sau nu, depinde care sunteți :)))

Loc de dat cu capul

Dorm prost de la o vreme, ma foiesc pe toate părțile, ma gândesc la oameni și la lucruri, la ce a fost și la ce o sa fie, la de toate asa grămadă, știți voi, din seria aia despre ''viata asta care trece, moartea aia care vine''. A, și cred ca m-am pricopsit și cu o tuse măgărească, altfel nu-mi explic cum de poate sa dureze atât, mi-am speriat plozii la scoală și ma dor mușchii de la burta de la atâta scuipare de plămâni (da, ma, măcar asa mai fac și eu abdomene, știu).

 Mda, și azi noapte pe la cinci am sărit dintr-un coșmar (mă alergau niște creaturi, the usual) și ce a răsărit că o floare pe telefonul meu dacă nu un mesaj de la porcul ăla mic, care îmi spusese așa la două noaptea, ora adevărului, că mai fată, eu am fost un bou că te-am lăsat așa și că vaaaaaiiiii ce rău îmi pare. Mi-au trecut și tusea și setea și coșmarul, m-am uitat și m-am uitat și m-am uitat la alea trei rânduri pe care le-am așteptat cinci luni și mai că n-am râs. Era să-i răspund 'lol' da nus de ce nu m-a lăsat sufletu' (ba știu de ce, pentru că-s proastă) și i-am zis să nu-mi mai scrii taNpenii de-astea, că nu mai înviem pisica moartă și că măcar sper că ești fericit și că n-a fost degeaba toată telenovela asta dintre noi. Ei ba da, a fost degeaba, pentru că vai, el a crezut că dacă îmi dă mie papucii o să i se șteargă toate traumele din Afganistan și o să fie ca și cum mă-sa l-ar fi iubit cum trebuie când era mic și mai ales că de a doua zi o să dea peste o mie de femei care o să-l și iubească mai mult decât mine și o să și aibă țâțe mai mari. Și na, femei sunt droaie, dar ca să vezi și să nu crezi, șoc și groază, nici una nu se uită la el de parcă i-ar răsări soarele din fund, așa cum făceam eu.  

 Și i-am zis măi băiatule, atât te-a dus pe tine capu, să-mi dai papucii prin sms, să dispari de parcă te-a înghițit pământul, să-mi trimiți azi inimioare și mâine să-mi înfigi cuțitu-n spate, așa se face, really? Io acuma n-am murit din asta, da e păcat, păcat, păcat, așa s-a mai dus dracului un amor nemuritor, of. Și el îmi zice că da, e păcat; e, mă, da acuma nimic nu se mai poate, nimic, nimic, nimic, ai dat cu mucii în fasole, ai fost să te bați cu djihadistii și mie nici n-ai fost în stare să-mi spui în față că nu mă mai iubești, și acuma ce, îmi scrii la două noaptea că îți pare rău și io ce să îți fac, uite vin aici să mă dau cu capu de pereții blogului, că io te-am așteptat că Penelopa și tu m-ai părăsit nu-se-știe-de-ce.  

  

 Și m-am gândit, așa într-un moment de rătăcire la cinci dimineața, să încercam să resuscităm pisica aia deja putrezită, să relipim cioburile de ce-a fost și să ne prefacem că e bine, da nu s-ar mai putea în ruptul capului, deși corazonul meu cretin urlă că el parcă ar mai vrea să dea asta de pământ cu el o dată așa peste vreo juma de an, când l-ar apuca iar crizele existențiale și nefericirile închipuite.  

 Și m-am gândit așa la chestia asta  

                                      

 așa ar fi în cel mai bun caz, doar că  nu vreau cârpeli din astea, pentru că eu în vasul nostru pusesem deja aur și nu lut și nu partea mea s-a spart și pentru prima oară în viață m-am purtat și eu ca un om normal într-o treabă din asta și pentru că paștele mă-sii, eu merit un vas intact și necârpit. Și așa, bam, bam, bam, să ne mai dăm cu capul proaspăt coafat de perete (ah, și note to self despre coafat, data viitoare când te mai dai cu fixativ, să închizi naibii gura, că Elnett-ul ăla nu e comestibil). Bam, bam, bam. Bam.  

 PS: pot să va zic în schimb că după ce am citit miorlăiala aia cu îmi pare rău, am fost un prost, am dormit frate, cinci ore neîntoarsă, la zece am mai făcut ochi :) 

                            

...

 Aveam azi oră cu dracii mei de-a șasea și vai, cât au putut să se foiască și să se sucească în toate părțile, îmi venea să-i plesnesc pe toți, așa că i-am pus să copieze în liniște un text și le-am zis că o să termine acasă ce nu au timp să copieze în clasă (da, v-am zis că m-am făcut a dracului, asta e). Buuun, și la sfârșitul orei vine la mine Lucas, care îmi spune că el a scris de zor, da' tot n-a terminat, și că în seara asta are antrenament de handbal și ''madame, dacă mă lăsați să nu termin textul acasă, vă dau trei caramele și nu spun la nimeni, vă promit''. Mai fii a dracului dacă poți după faza asta, era să mă înec de râs în fața lor.
 P.S; asta așa, că mi-e că am speriat lumea cu articolul de dinainte, e mișto, mă, să fii profesor, unde în altă parte ți se propune mită in caramele?  :)))
P.P.S.nu i-am luat dulciurile copchilului, nu ca as avea scrupule de-astea, da pur si simplu nu imi plac  caramelele :) Tre sa-i educ mai bine, sa ma mituiasca de acum incolo cu ciocolata cu portocale :))

Mic ghid de supravietuire in jungla scolara

Sau sa bați câmpii despre cum sa nu-ți iei câmpii (prea des)

O sa scriu aici câteva chestii pe care as fi vrut sa mi le fi zis cineva acum patru ani când am început sa predau; articolul asta o sa fie un ghiveci de chestii pe care le-am citit, pe care le stiam instinctiv, dar la care nu ma gândeam prea mult, pe care le-am învățat in 4 ani de predat, sau care mi-au fost de fapt spuse la început, dar pe care urechile mele de profesor începător le-au ignorat cu gratie. Ghiveci, după cum va ziceam :)

Sa vedem dara ce i-ar zice Zâna Carabina de azi împiedicatei de acum 4 ani: 

O sala de clasa e o jungla. Nu mai rade ca o proasta, bagă bine la cap ce îți spun, numai unul o sa câștige, tu sau ei. Da,da, abia ai terminat masterul ala cu o mega nota, ești aroganta de nu se poate, vii și îmi zici ca ''ei'' prin definiție nu sunt unul. Ba da, sunt unul- grupul, clasa, unul, un monstru cu treizeci de capete cu care va trebui sa te descurci. Nu vei avea de-a face cu 30 de elevi, ci cu o clasa. Nu contează cum sunt ei individual, contează cum e grupul. Cu grupul ai sa te bați și o sa fie greu. Elevii tai se vor purta ca niște oi intre ei, putini sunt în stare la vârsta asta sa iasă din turma (nu ca adulții s-ar descurca mult mai bine, în treacăt fie spus); problema este ca atunci când te vei pune în calea lor, și te vei pune,  în momentul ala turma se va transforma într-o haita însetată de sângele tău (ala psihologic, ca sa zic asa, ca nu predai chiar la școala de vampiri, ho). Si haita asta n-o sa ezite o clipa sa-și înfigă ghearele și colții în tine, și sa te sfâșie psihic și sa se îmbăieze urlând în sângele tău. Asta e cruntul adevăr, se poate întâmpla, mie mi s-a întâmplat, nu cred ca se va repeta cu aceeași forță, am învățat sa ma apar intre timp și uite cum:

 În clasa ta, ai face bine să fii animalul dominant. Nu râde că vorbesc în termenii aƒștia, astea sunt regulile în junglă: teritoriul (și în asta intră tot, spațiul, timpul, chiar și spațiul sonor, nu prea știu cum să explic mai bine) trebuie împărțit într-un fel; și singurul fel acceptabil e să îl păstrezi tu. Pe tot. Ei vor încerca să ți-l ia, și dacă doamne ferește într-un moment de slăbiciune ai cedat un milimetru, ei bine, milimetrul ăla nu îl vei mai vedea niciodată înapoi. Niciodată, mă auzi? Deci cască urechile aici: Show them no mercy, for you shall receive none. Da, mă, tot nerd am rămas, știu, da citatul asta mergea perfect în Lord of The Rings, merge perfect și în clasa ta.  

  

 Care e treaba cu teritoriul ăsta? Chestii mici care contează mult: 

  

 - Fiecare elev care intră la tine în clasă trebuie să te salute uitându-se la tine. Fiecare din ăia 30, fără excepție. Ei sunt mulți, tu ești obosită, nu prea ai chef să-i vezi de multe ori, tare ai vrea să-i lași să intre câte cinci și din ăia doar unu să-ți zică bună ziua. Dacă îl lași pe unu să intre la tine în clasă ca în supermarket, ai pierdut din start: un elev care nu te salută și nu se uită la tine intrând e un elev care nu te recunoaște în calitatea ta de șef de haită. El a câștigat teritoriu și ți-a știrbit autoritatea, tu ai pierdut deja la ora 8 fără un minut, bravo. 

  

 - Nimeni nu se așează, nimeni nu se ridică, nimeni nu vorbește dacă nu are permisiunea ta. Mititelul adorabil de 11 ani care se ridică din prima bancă să arunce o hârtie la coș fără să îți ceară voie nu face deloc o chestie inocentă; te testează și ai face bine să îi arăți unde sunt limitele tale, că altfel le va impune el pe ale lui și ceilalți n-o să rateze prilejul să înceapă și ei. Asta nu e o chestie care mi s-a întâmplat mie, că foielile astea prin clasă m-au enervat instinctiv de la început și nu le-am permis niciodată, dar am colegi în clasa cărora ăștia umblă ca la promenadă, pe drumul de întors la locul lor mai încep să danseze, mai răstoarnă ''din greșeală'' un penar, deci garantat ciorovăială/bătaie cu proprietarul stilourile împrăștiate pe podea (că ăla știe să-și apere teritoriul, nu e un pămpălău că profesorul din fața lor). 

  

 - Nimeni nu are voie să treacă prin spatele tău sau prin spatele catedrei. Catedra e sediul și vizuina ta, nimeni nu are voie sa treacă pe acolo sau să ia ceva de acolo fără să îți ceară voie. Cu trecutul prin spatele cuiva nu cred că e cazul să mă mai întind, imaginea unui cuțit, fie el și metaforic, vine ușor în mintea oricui. 

  

 - Nici un elev nu trebuie să se simtă la el acasă în clasa ta. Asta e o chestie pe care am știut-o de la început, dar pe care am înțeles-o abia după vreo 3 ani: clasa e a ta, ei sunt în vizită. E fix că atunci când ai musafiri, trebuie să îi faci să se simtă bine, dar n-o să îi lași să se urce încălțați în patul tău. De fapt n-o să îi lași deloc să se urce în patul tău, că de-aia e al tău (depinde de musafiri, știu, dar îmi voi păstra gândurile perverse pentru alt articol:))) 

  

 - Nici un elev nu are voie să își schimbe locul fără să te fi întrebat.  

  

 - Nimeni nu iese din clasă când se sună, nimeni nu își adună lucrurile de pe bancă până nu le-ai dat tu voie (aici e că în America, bieții copii mereu pe goană, profesorii au clasa lor, elevii se plimbă între săli). Ei n-o zbughesc pe ușă când se sună, da și tu o să ai grijă să termini lecția înainte să se sune și să îi lași să plece la timp, e o chestie de respect față de ei. 

  

 Asta cu teritoriul e ușor de înțeles totuși, sunt după cum ziceam chestii de instinct. O să îți vină să râzi citindu-le, unele sunt la mintea cocoșului, dar greu de aplicat cu plozii de azi. Greu, dar nu imposibil :) 

  

 Mie mi-a fost mai greu cu o chestie: să îmi dau seama de și să accept faptul că elevii mei sunt ipocriți, mincinoși, perfizi și trădători. Par cuvinte grele pentru niște copii, dar oamenii au o perversitate înnăscută care nu așteaptă majoratul că să își sune clopoțeii din coadă. Pentru că da, asta înseamnă să lucrezi cu elevii: să intri în fiecare zi într-un cuib de șerpi și să faci în așa fel încât să ieși cât mai nevătămat posibil.  

  

 O chestie fenomenală care ne-a deschis ochii multora din noi la școală mea a fost teoria Canada Dry pe care ne-a explicat-o un fost profesor de liceu profesional venit să facă un curs de perfecționare cu noi. Cum vine treaba asta? Canada Dry e numele unei băuturi care arată ca alcoolul, miroase ca alcoolul, are gust de alcool, dar care... nu conține alcool. Care e legătura cu șerpișorii mei? Într-o clasă există conflictele violențe, frontale, directe; și mai există întrebările și gesturile în aparentă inocente și inofensive, dar care ohoho, sunt de fapt săgeți veninoase care se înfig în armura ta de profesor și care dor că dracu la început și te otrăvesc încet pe urma. Canada Dry pare alcool, dar nu e alcool; unele vorbe și gesturi par nevinovate, dar nu sunt, de exemplu: 

  

 - Elevul  care după cinci explicații insistă că el tot n-a înțeles ce trebuie să facă. Nu îi punem aici la socoteală pe amărâții săraci cu duhul care chiar nu au înțeles; aici îi încadram pe aia care fac pe proștii că să îți rupă din teritoriul temporal (pierzi timp explicând, e clar), din teritoriul sonor (când el vorbește, tu îl asculți) și din calmul tău care nu va fi mereu olimpian. Te întreabă ca să te scoată din balamale, să te facă eventual să țipi la el, să poată să pozeze în victimă după și să atragă simpatia grupului. Cod portocaliu, dangerous little fucker. 

  

 - Elevul care te cheamă să îi explici lui personal în timp ce ailanți lucrează în legea lor. Vrea să le ofere celorlalți prilejul de a-ți fura din spațiu, în timp ce el îți fură timpul și vocea. Cod portocaliu într-o clasă ok, cod roșu cu interdicție absolută într-o clasă de tâmpiți- în cel mai bun caz vei pierde controlul clasei, în cel mai rău îți vor fura ceasul sau telefonul de pe catedra (li s-a întâmplat unor colegi, nu mă întreba ce căuta telefonul ăla acolo). 

  

 - Elevul care îți explică pe cel mai mieros ton posibil că tu ești o super profă, dar să o fi văzut pe aia pe care o avea anul trecut/ elevul care dimpotrivă îți spune că lui îi place mult engleza, dar că nu știe nimic pentru că profesoara de anul trecut nu știa să le predea, nu așa ca tine/ elevul care te întreabă de ce nu faci aceleași lecții ca și minunatele tale colege/ elevul care îți jură pe toți sfinții lui musulmani că el ar vrea, da chiar nu îți înțelege accentul/ elevul care ție îți scoate sufletul la fiecare oră și care îți povestește, așa într-o doară, ce cuminte e el la alte ore- Triplu cod roșu- mega dangerous little fucker, kill it with fire now.  

  

 Ăștia te vor chinui în primii ani mai mult decât agitații. Partea bună: cu ăștia se rezolvă. Partea proastă: cu agitații mai trebuie lucrat :))) 

  

 Cum vei rezolvă această problemă: îi bagi în pizda mă-sii, hai că la asta te pricepi, in 2014 te vei descurca magistral aș putea spune. La ăla cu întrebările alăturea cu drumul: nu te enervezi (greu în primii trei ani, o să reușești după), te uiți țintă la el și îi spui cu vocea ta cea mai liniștită și chiar și cu o inflexiune duioasă (asta e mai pentru avansați, așa în anul patru o să ajungi la asta): ''Dragul meu cutărică, asta e o întrebare tâmpita. Știi asta și eu știu că știi. Te rog să încetezi." Ei au mereu impresia că sunt mai șmecheri decât tine, și când le faci o chestie din asta în fața clasei (întotdeauna în fața clasei) este echivalentul metaforic al unui scuipat între ochi, doar că orice protest e inutil, i-ai vorbit frumos, i-ai zis până și te rog, ce vrea mai mult? :))) Va pleca de pe teritoriul tău scâncind că un cățeluș plesnit cu papucul peste fund. Bonus points: haita va rămâne mută de uimire că ai folosit sintagma "întrebare tâmpita"și data următoare când unul se va mai trezi să facă pe interesantul, vei avea satisfacția de nedescris de a nu trebui să deschizi gura, se vor ocupa ceilalți să îi spună că a pus o întrebare "tâmpită" și atunci va fi și mai rău pentru micul răzvrătit. 

  

 Deci da, asta e, uneori va trebui să îți strivești elevii, metaforic vorbind, să calci pe cadavre de insolență și perversitate, e greu, dar trebuie, altfel ei te omoară, tot metaforic vorbind și după aia clasa ta e clasa lor și atunci hello depresie. Anul asta, în 2011, elevii tăi de-a 12a de la filologie îți vor povesti cu lux de amănunte ce ore interesante fac ei cu asistenta ta englezoaică, vai, dar cât chef au de vorbit, și de scris, și mai ales ce documente mega cool le dă aia, nu că vrem să fim răi, madame, dar sunt mult mai adaptate documentele alea la nivelul nostru decât ce facem cu dumneavoastră la clasă. Ascultă bine aici: din principiu, orice fac cu altcineva e mai bine decât ce fac cu tine. Dap, este o chestie universal valabilă și confirmată de zece ori pe an: dacă îi întrebi pe elevi, toți colegii tăi se descurcă mai bine decât tine, chiar și aia pe care nu îi cunosc, da au auzit ei așa că sunt profesori buni, nu ca tine care încă nu le-ai dat încă să învețe verbele neregulate pe de rost. Chestia asta îți va deveni foarte clară în minte la fază cu asistenta, nu de alta, dar documentele alea ''cool și interesante'' sunt alea pe care i le-ai dat fix tu, incompetenta aia care își plictisește elevii, și pe care asistenta le face cu ei pentru că e clasa ta și tu i-ai cerut asta. Că să încheiem aici, mare atenție la Canada Dry-ul ăsta, periculoasă treabă, da o data ce te-ai prins ce și cum se rezolvă. 

  

 Hmmm, simt că mintea ta de stagiară inocentă a rămas nițel blocată la faza cu întrebarea "tâmpită", vorba ceea, cum să vorbești așa cu elevii tăi? Am o singură chestie să-ți zic: LOL. Ai să vorbești așa cu ei din când în când și o să vezi că nu moare nimeni, ba dimpotrivă, e o chestie foarte eficientă. Există niște limite, bineînțeles, n-o să te apuci chiar să îți bagi și să îți scoți și niciodată, orice s-ar întâmpla, n-o să-l faci pe un elev tâmpit sau prost sau ceva de genul asta; pe scurt, nu te iei niciodată de ei personal, te legi întotdeauna de comportamentul lor: nu îi zici că e tâmpit, îi zici că pune întrebări tâmpite, nu e același lucru și ai să vezi că și elevul tău cel mai zmeu, care ar luă foc (și pe bună dreptate) dacă i-ai spune că e cretin, n-o să spună nimic dacă îi spui să înceteze cu întrebările cretine. Nu te  iei de ce sunt, te iei de ce fac, asta e rețeta magica :)

 În rest, ia-te de ei cât vrei, cu grijă, că și zmeul zmeilor, ăla de ți-ar lua gâtul în secunda doi dacă ar putea, e și el tot bibelou de porțelan pe undeva pe dinăuntru și scopul tău e să îl potolești, nu să îl rănești, dar ia-te de ei tare, nu o să fii tu în stare să îi controlezi prin frică, ești tânără, ești femeie și ești tu, dar o să-i controlezi cu vorba, că slavă domnului, gura nu te doare și ironia și sarcasmul ies singure și când nu trebuie, d-apoi când vreun nefericit din ăsta se pune de-a curmezișul în calea ta.  

  

 Și na, nu trebuie mereu cuvinte grele, trebuie mereu calm, de asta îți vei da seama peste trei ani, când peste susnumita cale se va abate uraganul clasei 3-7 (un fel de 9-G acasă). Ăia vor fi prea puternici pentru ține și o să fie foarte, foarte, foarte greu și o să vezi că singurul control asupra lor n-o să îl obții prin pedepse, ci prin cuvinte: o să te lase nervii vineri la 3 după-amiază când mergând spre oră vei da peste Sébastien M. (un tsunami el singur și dacă era într-o clasă normală), când vei da peste el, zic, ocupat să se pupe cu foc cu gagică-sa în mijlocul holului și să se facă inocent că nu te vede, și o să ai trei opțiuni: să te faci că nu-l vezi la rândul tău (ah ce comod ar fi), să te duci să tipi la el că începe ora și că e un nesimțit că se pupă cu aia pe culoar (ce-ai avea chef să faci asta, dar na, știi că ai mai urlat la el și n-a folosit la nimic, știi că e cu un cap mai mare decât tine, că deja a înjurat-o pe o colegă de-a ta, că la o adică n-ar fi mare lucru să îți și scape una peste ochi). Știi că trebuie să te protejezi și mai știi și că trebuie totuși să faci în așa fel încât această lepră neascultătoare să intre pe teritoriul tău și să te accepte timp de 55 de minute. Și atunci te pui fix în spatele gagică-sii, te uiți fix în ochii lui (da, mă, ăla are limba cu totul băgată pe gâtul ei, da nu te sperii tu de atâta lucru) și îi spui senin și calm: ''Sébastien, hai la oră, că domnișoara poate să respire și singură.'' Nu l-ai bruscat, nu ai țipat la el, nu are de ce se se revolte, l-ai făcut să radă, deci de data asta ai câștigat, gagică-sa va dispărea în secunda doi, Sébastien va intra zâmbind la oră zicându-ți bună ziua, ai câștigat, băi, cu cel mai tâmpit dintre tâmpiți, îți dai seama? Fă cinci tumbe de bucurie în capul tău și începe ora, ieiiiiiiii :) 

  

 Și bucură-te cât durează, l-ai potolit pe ăsta, cinșpe minute mai târziu alți doi se vor bate în mijlocul clasei din cauza unui stilou. Că așa-i la școală, că în junglă :). 

Imi place sa scriu iar pe blog, desi deocamdata am doar un cititor, da ma gandesc ca in primul rand o sa ma ajute sa-mi pun ordine in minte. Bine-ar fi sa ma ajute ceva/cineva sa-mi pun ordine si in casa, ma ocup de asta maine, trebuie neaparat.

Citeam blogul aseara si ma gandeam cat de mult m-am schimbat, parca eram mai sociopata inainte, acum m-am mai linistit, sau mi se pare, o singura chestie a ramas neschimbata, tot nu chem pe mai nimeni la mine acasa, doi oameni au intrat in apartamentul meu de zece luni de cand il am, si anul trecut la Cluses nu a venit nimeni la mine pana l-am adunat pe asta mic de pe internet si anume pe la sfarsit de iunie, iar eu stateam in casa aia din septembrie. Mda, deci tot sociopata sunt, nu-mi fac iluzii. Nu stiu de ce nu chem oameni la mine, hai ca anul trecut n-aveam pe cine, mai sa mor de singuratate in muntii aia, da acum as avea si nus, tot mi se pare ciudat. Ma rog, ar fi si faptul ca n-am si eu niste scaune ca lumea. In schimb mi-am luat pahare de Martini de la Zara Home, tare frumoase sunt si pentru ca-s cam mari vanzatoarea mi le-a pus in doua cutii imense, doo cutioaie pentru patru pahare, oh joy, se uita lumea la mine pe strada dupa, zici ca-mi luasem televizor, m-am intalnit cu o colega, « vai, dar ce de chestii ti-ai luat de la solduri », « vai, de fapt sunt patru pahare mari si late si-o camasa de noapte de cinci grame ». Ma rog, mari si late sunt, ca de-aia n-au incaput in cutii normale. Trebuie sa incetez cu vorbitul despre pahare, n-a fost asa de funny si nici macar nu mi-am luat Martini.  Da sunt frumoase J

Am fost la sor-mea la Lyon de ieri pana azi, era cu C si V la un restaurant japonez, imi pastrasera si mie un sushi cu somon, ajung eu, ii pup pe toti trei, mai era un tip necunoscut la masa, roman cum aveam sa aflu cinci secunde mai tarziu, cand eu l-am pupat cu mult elan pe amandoi obrajii, fara sa vad ca el imi intinsese mana. Deci da, cum ziceam m-am frantuzit, acum cinci ani ma omora obiceiul asta cu pupatul, acum imi e indiferent.  Daca ma apuc sa va pup pe acasa sa ma iertati, ca m-am prostit J) A fost bine ieri, ne-am plimbat prin Vieux Lyon, ne-am oprit la cea-mai-buna-inghetata-ever, eu mi-am luat una cu cirese, buna, dar nu super, sora-mea a fost marele castigator, inghetata cu Grand Marnier, dumnezeule ce buna era, inghetata cu alcool de portocale, ce poate sa nu-ti placa, numa de-aia imi iau de acum. Si aveau mai mult inghetate de-astea alcoolizate, cu Armagnac, cu Chartreuse (foarte buna) si cu Clairette de Die, asta (bautura, nu inghetata) e ultima descoperire alcoolica a sora-mii, e un fel de vin spumos foarte fin si mai putin aspru decat sampania, nu stiu cum sa explic, dar imi place mult.

Cred ca ar trebui sa incetez sa vorbesc si despre alcool, stati linistiti ca nu face parte din dependentele mele, eu ma lupt cu zaharul si cu anxioliticele, de fapt cu zaharul ca pastile de dormit n-am mai luat de vreo doua luni, si atunci cate un xanax mic (ok, un xanax mare, asta e, dar fara lexotan/diazepam/si mai ales stilnox, deci e de bine). Antidepresive nu mai iau de mult, noroc ca au efecte secundare, ca altfel asa iti lumineaza capul, ca ar trebui sa luam toti tot timpul, puteti sa ma credeti pe cuvant, nu te fac sa vezi viata in roz, o vezi asa cum e.  Nici anticonceptionale nu mai iau, asa ca daca stau sa ma gandesc, ficatul meu e chiar in pauza, pot sa beau ce vreau vara asta. Hah, o sa ziceti si sociopata si alcoolica, combinatia mortala.

De dependenta de zahar nu zic nimic, ca aia e cam de neinvins pentru mine si oricum exista chestii si mai rele. In perioada asta m-am potolit, mananc putine dulciuri si am reinceput sa gatesc chestii (nu prajituri) mai elaborate, ma rog, mai elaborate decat pastele cu pesto din borcan pe care mi le-am trantit in farfurie tot anul dupa o zi epuizanta de munca. Nu fac chestii complicate, da le fac asa mai cu suflet si se vede, am facut pesto de casa dupa niste proportii ochiometrice, busuioc proaspat, muuuult usturoi, muguri de pin si suc de lamaie, toate astea in blender si cu tagliatele proaspete, a fost de vis J Azi am fost iar mandra de mine, ma saturasem sa dau in oras douazeci de euro pe o farfurie de creveti, am facut eu acasa cu ghimbir, coriandru si curry plus legume toate astea fierte in lapte de cocos, yuminess total. Hm, maine cred ca mai fac iar pesto de-ala, oamenii care pun busuioc doar la icoane chiar nu stiu ce pierd.

In rest imi petrec viata pe whatsapp si skype, ce bucurie sa am o relatie la distanta cu toata lumea, da nu ma intind cu asta acum ca vreau sa si dorm noaptea asta. Bine ca am whatsapp si skype si ma vad eu cu toata lumea rand pe rand. Ce bine ar fi sa fie toata lumea odata, da nu cred sa se intample. Eh asta e. Si cam asa J

Tot neinspirata cand e vorba de titluri

De ieri sunt in vacanta, nu stiu cat au asteptat momentul asta elevii mei, dar eu numar zilele de prin octombrie J Si da, am pus eu smiley-ul, dar numai zambitoare n-am fost anul asta, pot sa numar pe degetele de la o mana orele normale cu taNpitii de-a 9a si discutiile necontradictorii cu si-mai-taNpitul director de la scoala mea cea noua. Dar au mai fost si copii draguti si colegi amuzanti si la anul o sa stiu cum sta treaba si o sa fie mai bine. Pana una alta bine ca s-a terminat naibii, ca nu se mai putea, in ultimele saptamani abia ne-am tarat, am fost asa de obosita ca am inceput sa incurc verbe si prepozitii, mda, fac de atata timp umbra pamantului frantuzesc  ca am ajuns sa gandesc si uneori sa visez in franceza, rar mai gasesc un cuvant pe care sa nu-l stiu si cred ca am devenit oficial bilingva. Stati linistiti, tot nu pot sa pronunt r-ul lor, nici nu ma mai chinuiesc. Si cand am de trimis pe cineva in pizda ma-sii, tot in romana fac treaba asta, nu m-am frantuzit in asemenea hal.

Oficial nu m-am frantuzit deloc, nu mi-am depus actele pentru cetatenie si nici n-am de gand s-o fac curand. In primul rand nu ma simt deloc frantuzoaica, in al doilea rand mi-e lene (iti cer aia arborele genealogic pana la a 3a generatie si certificatul de casatorie al pisicii lu strabunica si io n-am rabdare cu prostii din astea), in al treilea rand nu mi-ar folosi la nimic, traiesc foarte bine cu pasaportul meu romanesc, nu-mi trebuie viza, permis de munca si alte balarii, am un serviciu, un apartament si acces la orice, deci nu-mi bat capul pentru moment. Poate ar trebui, ca daca mai avanseaza mult Frontul National, nu m-ar mira sa primesc un sut in fund care sa trimita de-a berbeleacul inapoi in Romania. Exagerez nitel, da nu cu mult.

Si acuma asta e, daca s-o intampla, il iau pe ala mic de-o aripa si venim la Bucuresti, nici n-ar fi asa de rau. Vorbind de asta mic, ajungem si la partea de frantuzeala, cum sa va zic eu asa, mi-am petrecut eu cinci ani din viata urand francezii, dar hmm (obraji inrositi si privire in pamant), m-am cam dat cu dusmanul si mi-am gasit un pitziponc francez, nu aruncati cu rosii, ca e tare dragut si nesimandicos si nu pune niciodata intrebari cretine despre Romania si nici nu face misto de accentul meu (atat i-ar trebui).  

De ce ii zic « asta mic », va intrebati ? Pentru ca well, cam are 23 de ani, da, fix cu sapte mai putin ca mine, nu pot sa va zic cate mi-au auzit urechile in ultimul an, mama zice ca-s corupatoare de minori, sora-mea ca-s cougar (pffff), toata lumea ca o sa ma lase pentru una de saispe ani si tot asa, « da tu ce faci exact cu baiatul ala ? », uite chiar asa m-a intrebat cineva, pai cum sa-ti zic mai cineva-ule, fac si cu asta ce faceam si cu ailanti de dinainte, doar ca de data asta e de vreo zece ori mai bine. Si nu, nu va ganditi (doar) la prostii. In fine, nu ma mai lungesc aici, oricum m-a cam speriat cat de mult ne (si pe mine, recunosc) tot influenteaza prejudecatile astea, ca tot stau prea mult pe 9gag, o sa fac un meme de-alea de genul «  30-year old guy dates 23-year old girl and nobody bats an eye, 30-year old woman (mai intru eu la « girl » ? habar n-am) dates 23-year old guy and everybody loses their mind ». Chiar asa a si fost, acum s-a mai linistit toata lumea, inclusiv eu, lu asta mic ii zic tot asta mic si cu asta basta.

Asa, de fapt incercam sa va explic cum si in ce privinte m-am frantuzit eu. In afara de inimioarele si je t’aime-urile schimbate cu asta mic (da, m-am prostit la batranete, , asa se intampla cand nu trimiti inimioare in liceu, ca tot omul normal, le trimiti la 30 de ani sa ajungi de rasul curcilor si al oricui ti se uita prin telefon), in afara de astea zic, mai am si prieteni  francezi (chill, ca tot pe voi va iubesc mai mult), prieteni buni cu care pot sa discut despre orice si cu care chiar ma distrez, soc si groaza, am gasit francezi netaNpiti, o specie necunoscuta mie pana acum trei ani, cand l-am cunoscut pe Mickael, seful meu din perioada de stagiu care a ajuns pe lista mea de « i-as dona un rinichi daca ar avea nevoie », asa clasez eu oamenii apropiati, e o metoda buna si destul de clara. Pe urma i-am cunoscut pe Sylvie si pe Alex si anul trecut pe Martine si anul asta pe Ophélie, Leslie, Anais, Michèle si tot asa, oameni draguti si interesanti cu care imi place sa palavragesc la o bere de doua-trei ori pe saptamana. Sa ne intelegem, mai sunt gramezi de francezi cu care as da bucuroasa de pamant si tot ii consider niste oameni cu care in mare masura eu sunt total incompatibila, dar cam acelasi sentiment il am in legatura cu toate popoarele lumii, asa ca na, pana una alta ma descurc  si eu cum pot cu francezii.

Ce obiceiuri s-au mai lipit de mine pe aici, ia sa vedem, hmm, imi place mancarea frantuzeasca, branza, sosurile, tartele, salatele tot, in fine asta nu e un criteriu, mie imi plac toate mancarurile de peste tot, si indiene si chinezesti si tailandeze si japoneze si mexicane si africane si libaneze si de orice fel (mda, cred ca mi-e cam foame, am zis eu viteaza sa tin regim ca prea umplu toate rochiile de vara si acum mi-e pofta si de cartofi fierti. Ce zic eu, cartofii fierti sunt buni oricand ; nu mi-e pofta de morcov, deci nu-mi e asa de foame).  Un super obicei frantuzesc pe care l-am adoptat vrand-nevrand a fost pranzul mancat la… pranz, adica la ora 12, nu la 3 dupa-amiza cum faceam in Romania. La inceput nu-mi era foame, da in timp m-am obisnuit si acum abia astept soneria de la doispe-zero-trei, stupida ora stiu, imi iau frumos mancarea din frigider si mananc in cancelarie cu toti colegii, avem o ora si jumatate pauza de pranz, e bine ca apuc sa-mi trag sufletul dupa o dimineata de urlat la dracii aia.

In rest citesc in franceza ca si cum ar fi in romana si imi petrec o buna parte din timp impartind politeturi in stanga si-n dreapta, nu ca inainte eram vreo salbatica, dar francezii astia sunt ceva de speriat. Intr-o zi mergeam pe strada cu asta mic si s-a oprit o masina langa mine, domnul din dreapta (gatit pruna pentru o nunta arabeasca) ma intreaba « nu va suparati, unde e primaria ? », eu ii raspund, el imi multumeste, doamna gatita –si- mai- pruna de la volan face la stanga si asta mic pe urma se mira ca am fost asa draguta sa le raspund, dupa ce oamenii din masina nu mi-au zis nici macar buna ziua si nu mi-au multumit decat o data dupa ce le-am zis. Mie mi s-a parut o discutie absolut normala, lui nu, eh, mai sunt si diferente de-astea culturale ca altfel ne-am plictisi J

Cam asta ar fi, cred ca am scris post-ul asta exclusiv pentru ochii mei miopi, stiu ca ati plecat toti de cand n-am mai scris, de data asta nu mai promit nimic si o sa vedem ce o sa fie. Da m-as bucura sa va intoarceti, era amuzant cand erati si voi pe-aici.

Acestea fiind zise, ma duc sa mananc.

Météo Cluses
Mercredi 11° 4° 9.7 mm	Jeudi 15° 4° 10.6 mm	Vendredi 9° 2° 4.6 mm	Samedi 6° 3° 22.7 mm

  Daca intrebi in acest moment un francez ce isi doreste cel mai mult, o sa-ti raspunda "soare" :(((